d3vilgirl

Nu stiu daca ati observat, dar in momentul in care colegii de munca se intalnesc in afara orelor de program tind sa vorbeasca despre ce se intampla la servici. Indiferent ca se incepe cu un cu totul alt subiect, dintr-una intr-alta se ajunge la colegi de munca, la ce a mai facut sefu, la ce salariu avem si asa mai departe.

Cand eram la scoala aveam tendinta in timpul liber sa vorbim tot despre scoala. Oare cand vom iesi la pensie despre ce o sa mai vorbim? Despre ce face vecina de la 2? Despre nepoti? Despre tineretul de atunci? Mi se pare ciudat ca ne batem cu pumnii in piept spunand ca nu ne place sa mergem la scoala, nu ne place sa mergem la munca si totusi in timpul liber, in loc sa ne relaxam creierul cu lucruri ce ne plac, tot la cele neplacute ne intoarcem.

In alta ordine de idei. Am fost in week-end prin Constanta. Era cazu, trebuia sa mai car cate ceva inapoi in Bucuresti. Cum a fost acasa? Plictiseala evident, am apucat totusi sa ies 2 ore la un suc cu Vyo. In rest, am dormit ca eram obosita si am fost putin in plimbare pe plaja. Cam atat de povestit. Noapte buna Romania!

M-am saturat sa trec prin situatii ce se aseamana. Atat de multe lucruri la fel, oameni diferiti. Am impresia ca pot sa-mi dau seama cu mult inainte ce se va intampla si ce voi auzi. E trist si totusi bine cateodata. Pot astfel sa previn un moment de depresie, alte lacrimi varsate in van. Si totusi, sa nu mai simti ca totul este nou si fara precedent, este atat de trist. Degeaba reusesc sa nu ma mai deprim din cauza unui lucru anume, daca la sfarsit ma deprim pentru ca ma asteptam la acel ceva.

M-am saturat sa mi se intample mereu si mereu acelasi lucru, sa aud aceleasi scuze patetice. Si ca sa fie totul si mai trist, mi se zice de fiecare data ca nu eu sunt de vina, ca eu de fapt sunt o persoana simpatica si dulce… Pe draq!!!

Chiar credeti ca merge asa? Daca eram atat de simpatica si dulce, mai era oare nevoie sa invocati aceasta scuza pentru a-mi spune ca se termina? Eu sunt sigura ca nu.

In fine, am renuntat de mult la ideea de a-mi plange de mila, doar imi revars nervii si frustrarile pe blog. Si daca tot suntem la ideea de deja-vu, sunt atat de dezamagita de echipele de fotbal din Romania ( nu e prima data, posibil nici ultima, dar speram).

In rest, e totul roz ( NOT! ) dar, sa fim pozitivi. Asa mi se zice, ca daca eu sunt pozitiva, totul o sa fie bine. Da? Bine… Gata… Noapte buna!

Hai sa ne analizam putin. Sa analizam conceptul de om. Sa luam pentru inceput definitia pe care ne-o ofera DEX-ul:

OM, oameni, s.m. 1. Fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaz? prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mainile libere si apte de a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat.

Bun, asa deci, ne caracterizam prin gandire si creierul deosebit de dezvoltat. Asa o fi, dar oare cel care a gasit aceasta definitie, a ajuns vreodata pe pamantul minunat al tarii numita Romania? De cand am inceput sa fac parte din clasa muncitoare, mi-am dat seama ca nu eram absolut de constienta de cat de crasa poate fi prostia unui om.

Si cand te gandesti ca oamenii aceia nici macar nu sunt constienti de cat de stupizi sunt. Ceea ce este chiar mai grav decat prostia insasi. Sa nu credeti ca am impresia despre mine ca as cunoaste mai multe decat toata lumea, dar credeti-ma, cateodata ramai uimit de ce le poate coace mintea unora, sau mai bine zis de ce nu le coace mintea unora.

› Citeste mai departe