d3vilgirl

“O seara linstita de noiembrie. Ploaia marunta cade incet, spaland drumurile murdare ale orasului tacut. O singura fiinta pierduta pe strazile triste pe care din cand mai trece cate o masina grabita. Lacrimile ii sunt acoperite de stropii de ploaie. E ca si cum cerul ar plange odata cu ea. Tremura de frig si totusi nu se grabeste sa ajunga undeva, la caldura. Sau poate nu e din cauza frigului, poate nu are unde sa ajunga, poate nu vrea sa ajunga nicaieri… Paseste agale pe langa masinile parcate aiurea, pe langa copacii singuratici cu cateva frunze ramase pierdute pe cele mai inalte ramuri. De ce ar vrea sa ajunga acasa? De ce sa se intoarca intr-un loc rece, gol, fara nimeni care sa o stranga-n brate si sa-i incalzeasca ziua? De ce este singura? De ce toti din jurul ei sunt falsi? Ceva ii atrage atentia, se opreste. O umbra, o speranta sau poate o fantoma din trecut. Isi sterge usor fata cu o batista umeda, dar nu, nu era el… Pleaca mai departe, unde anume? Ajunge in fata blocului, urca scarile, bate la usa, in minte isi pregateste un mic discurs, dar in momentul in care se deschide usa, ii intalneste privirea. Vrea sa zica ceva, buzele ii tremura, ochii ii sunt rosii de la atatea lacrimi, suspina usor. Se uita la ea, ii face semn sa intre… “

asculta in timp ce citesti

“Ai plecat, fara sa spui nimic, fara un cuvant, fara macar un ultim sarut, ai plecat, singur, fara mine… ai plecat… dar eu? eu ce fac? eu cui raman? Nu esti tu cel ce decide ce se va intampla cu mine. Am sa-ti lipsesc, stiu, dar nu pentru ca sunt ceea ce sunt, nu, ci pentru ca ai fost ceea ce ai fost pentru mine. Pentru ca te-am iubit, pentru ca te iubesc si pentru ca probabil te voi iubi, pana cand… Oare pana cand? Amintirile sunt tot ceea ce ne ramane in final si eu iti multumesc pentru momentele frumoase pe care am sa le derulez iar si iar, doar pentru mine, in cinematograful mintii mele. Recunosc ca nu voi mai fi eu, dar nu te condamn, e numai vina mea. Sunt singura care putea sa opreasca totul inainte de a incepe. Si tu ai vina ta, ca nu vrei sa pleci din inima mea, ca din cauza ta nu mai vad nimic, pe nimeni. Merg agale pe strada, vad figuri trecand pe langa mine nepasatoare, si de ce ar trebui sa le pese ca in mine sufletul plange dupa vocea ta? Atatea chipuri ma inconjoara si totusi, niciunul nu e ca al tau, nici o privire nu imi zambeste. Dar de ce scriu toatea astea? Problema mea e una fara solutie, si am ajuns sa cred ca ma complac in situatii fara iesire. Scriu degeaba, fara rost, fara final, fara tine, fara chip, fara privire. Tu ai fost totul pentru mine. Ai fost inima mea, m-ai facut sa vad viata asa cum ar trebui sa fie. Dar… ai plecat. Si eu? Eu ce fac? Eu cui raman?”

James Blunt - Goodbye my lover

“De ce trebuie sa renuntam la tot ceea ce ne dorim? De ce nu suntem in stare sa luptam pentru ceea ce iubim? De ce trebuie sa fie totul atat de complicat? Cu ce am gresit de nu putem fi fericiti si atat? Mi se pare atat de incorect ca unii sunt fericiti si altii nu pot gasi niciodata frumusetea vietii. Viata e nedreapta, dar totul trece si totusi ceva ramane. Acel ceva care nu ne lasa sa gasim fericirea. Atata tristete, atatea lacrimi, atatea sperante spulberate. Nici o minune nu tine mai mult de o zi, cateva clipe. Nu mi-am dorit niciodata imposibilul, am vrut doar sa simt ca si eu merit ca si altii sa ma bucur de lumina soarelui, de albastrul cerului, de lucrurile marunte si frumoase. Am pierdut ceea ce credeam ca va fi al meu pentru totdeauna, ceea ce credeam ca mi se cuvine. Ceva ce multi nu gasesc o viata intreaga. Am pierdut… dar nu e vina mea, sau poate… Cu ce am gresit ca mi-am dorit sa ma iubesti asa cum te iubesc si eu? Nu trebuia sa te iubesc, nu trebuia sa stii ca te iubesc… Nu trebuia… nimic nu mai are rost acum. Simt ca nu mai am pic de dorinta sa fac ceva sa-mi fie bine… S-a terminat fara macar sa fi inceput…”

Urma - You can buy me with a coffe